De Sorian (Sorin Cretu) Noiembrie, 2013
***
Privesc in jur...
Oameni,
Pe drumuri diferite,
Invaluiti,
In goana lor adormita,
De farmece
Din naluciri fara de har,
Insetati de binele pe care l-ar putea trai,
In locul celuilalt,
Daca nu ar fi ei insisi..
Dar privirea lor este doar o luntre
Nemiscata,
Nezicatoare de mersul inainte
Al niciunui gand..
Oameni redusi la desertul umbrei lor,
Intrupati din propria lor
Vedere,
Aruncata spre o lume de neatins,
Vesnic dincolo de capatul privirilor lor
Ispravite,
De varful degetelor lor intinse
..Fugind,
Spre golul timpului neincetat,
Intr-o amara binecuvantare..
Pamantul de sub ei, ca o inchipuire,
Propria lor prapastie,
Plasmuirea grandorii lor,
Ultimul lor curaj..
De nerostit,
Ne bantuie vointele nemaintuite..
De neluminata lumina a acestei indrazneli
Ne umplem.
In tacere.
Si ne hranim
Din aceasta nestatornica pace,
Ca dintr-o ascunsa infidelitate,
..Pacea de a fi zeu penru o secunda,
Secunda acelui gand...
Si un intreg vuiet se asterne
Peste zidurile lui,
In timp ce ochiul ni se intoarce spre sine,
Intr-acolo, inauntru, spre noi...
Sa sarbatoreasca necuvantarea
Vorbitorilor de cuvinte,
Cei ce rostesc o mie de limbi,
Intr-una
Fara de inteles..
Iar ochiul urla prevelistea pe care o vede,
Frivola,
In coada abrupta a sperantei lui..
Si nu-si gaseste impacarea,
In prea marea lui smerenie.
..Iar vocea lor ne sopteste..
Sa fim puternici si in control,
Caci asta este tot
Ce trebuie
Sa invatzam
Sa ne dorim.
Si o mutenie se asterne
La umbra temerilor dintre noi,
Umbra unei prea mari griji de a nu fi hulit,
Inainte de a fi fost doar inteles,
Poate iubit..
Dastramat gandul nostru este,
In geamatul luminii noastre
Si masca noastra,
In jarul lumii..
***