Dharma Wheel

 SORiaN ArT ©

  • Facebook Classic
  • Home

  • Surrealist Painting

  • Philosophical Poetry

  • Expositions

  • Blog

  • About

  • Contact

  • Blog

  • More

    © 2015 SORiaN ArT ALL RIGHTS RESERVED

    DDO, QC, CANADA

    • Facebook App Icon
    • Google+ Social Icon
    • Instagram Social Icon
    • Flickr Social Icon
    • LinkedIn Social Icon
    • Twitter Social Icon
    Inapoi catre pagina de poezie filosofica

     

    De Sorian (Sorin Cretu) Martie, 2013

    ***

     

    Plutesc peste apele acestui pământ,

    Le simt tumulturile vinovate..

    Adâncul lor nevăzut mă ademeneste,

    Înăbusitor,

    Privirea mi se înfruptă din luminile lumii,

    De dor mirate.

     

    Întinsul lor,

    O vale fără capăt , tăcut-înnegurată, dar vie;

    Voci mă strigă de dinăuntru încet,

    Un cântec ademenitor abia soptit

    Dar frenetic si acaparator si plin,

    Asemeni unei geamat încă nedeslusit..

    Răsunând de departe..

     

    Din profunzimi,

    Gândurile uitării se ridica ca un fum prevestitor,

    Si mă străbat în nesiguranta mea

    Prea cutezătoare,

    Aproape neomeneasca.

     

    Mă simt ca un dansator trădat

    De pasul lui din urmă,

    Încătusat în Larma

    Tuturor laudelor si tuturor râsetelor..,

    Cu ochii aplecati sub greutatea lor,

    Silabisindu-si bătăile inimii,

    Ca-ntr-un denunt niciodată isprăvit

    Al poverii salvării;

    As vrea să uit..dar nu mai plâng.

     

    Plutesc asemeni unui gând, la apus

    Pe ape prea adanci, nepătrunse,

    Chemarea lor rămâne fără semn,

    Si mă înfruntă,

    Amenintător.

     

    Patima vietii din mine

    Este suflul meu eliberator,

    Ca un bun vestitor deghizat într-o umbră..

    Adâncul mă priveste însă,

    Înăuntrul frumoaselor mele nestiri..

    Cuceritor.

     

    As vrea sa fiu orb

    Să nu-i ascult zarea prea mare..

    Dar ochiul mi se cuprinde arzând

    În cuvântul acestei vieti,

    Cel de demult ascuns, fără nume..

    Ca o dorintă agonizand

    La vestea propriei neînfăptuiri..

     

    Acele voci..doar pământul neputintei mele,

    Acele ape..doar cerul în care-mi ispăsesc tăcerea.

    Dragostea nostra de pamânt,

    Ea care ne este murmurată,

    Si care ne înlăntuie,

    Fie ea pragul celei mai sfinte sincerităti,

    Asemeni unui dumnezeu

    Fermecat.

     

    ***

    Înapoi
    Please reload