De Sorian (Sorin Cretu) Noiembrie, 2013

***

 

Am trecut prin indoieli,

Mai ales prin indoieli..

Fara odihna,

Bantuindu-mi linistea drumului singur,

Fiecare purtand numele

Unei nehotarari,

Unui drum neimpartasit,

Unui vis de neavut,

Prea lumesc, prea usor de deslusit,

Si totusi nici unul prea infatisat,

Trecator,

Neimbalsamat in roua spiritului

Iluminat de libertatea de a-si alege zborul..

 

Traim aceasta viatza,

Ca o inceata coborare in iad..

Intr-un iad cu multe camere,

Cu multe ecouri,

Fiecare chemand numele unei insingurari,

Probabil al unui pacat,

Poate al unei neputintze...

De nestavilit.

Numele unei nepotriviri cu lumea,

Numele unui dans,

Ascuns intr-un pas strain,

Numele unui gand vulgar,

De nimic prezicator,

In putinatatea noastra de lumina.

...Caci doar farame de viatza rostim,

Ca sa numim tot ce avem.

Iar timpul lor de aur,

Tumultul ni-l seamana.

 

Rupti sumtem in noi,

Atat de mult incat, adesea,

Nu mai putem vedea decat abisul,

Orbi sumtem si goi

Iar slabiciunile de dinaintea noastra

Le mostenim,

Ca si cum ar fi deja ale nostre..

 

Fulgere fierbinti se astern,

In zorii patimilor noastre,

Pe ape tulburi, nestiute..

Fara tinta ne e visul,

Caci gandul de-a indoiala nu duce nicaieri…

Si uitati suntem in curgerea noastra

Neintemeiata.

 

Ne este teama sa insultam linistea demonilor,

Imbobocind din cugaterile nostre pustii,

In cantecul rapitor al rugaciunii...

 

Increzatori vrem sa fim,

In ochii fratilor nostri

Si nevinovati de tot ce am pierdut,

Prea usor,

Fara o lupta sau o clipire de cainta

Fara nici o bataie de inima in plus,

Peste ochii risipiti,

In umbra zambetului nostru.

 

Cuvantul mi-e indoit

Si nu am bucurii sa impart cu tine,

Caci nu-mi esti aproapele meu,

Ci doar strain,

Alaturi,

Peste timp.

 

Vantul pamantului,

Inveninat, ca un desert,

Imi bate obrajii

Si rasuna, asurzitor,

Ca o chemare

Dincolo de muzica la toate mormintele

Vechilor martori

Ai fiintei.

 

***

Please reload