De Sorian (Sorin Cretu) Iulie, 2014

***

 

Imi cantaresc greutatile,

Cu ochi mari, oarecum tulburati...

De speranta..cautata..indarjit,

Ascuns tumult decadent,

Increstat in adancul carnii nostre...,

- Ca un descant -

In fiecare rana..

 

Si ma impartasesc din greutatile mele,

Aproape adapostit

In umbra slabiciunilor mele fermecate,

Capricios si-amagitor...

Dar inca fara de blestem,

Ca-n fata unui muritor fermecat,

Cu zambet fara de chip,

Nechibzuit...

 

Si e ca si cand,

Pe neasteptate,

Te regasesti inchinandu-te,

Din greseala,

Unui dumnezeu prea vechi,

Sclav pentru o clipa,

Obisnuintelor tale indelung intamplate,

Si pe indelete molipsite..

In prezentul tuturor tale putinte,

De la cei care au vrut sa te inlantuie

- Ascultator -

In duiosia imbratisarii lor,

Pentru toata secunda ta,

Fara de ragaz..

 

Si ti-e greu sa-ti amintesti,

In taina precumpanirii tale

De singura ta istorie adevarata,

Doar cea a curajului

Si cea a sinceritatilor tale,

Devenite....

In lumina dogoritoare

A pasului tau inainte...

 

Te trezesti

Facandu-ti cruce cu jumate de inima,

Aproape senin,

Ca si cum ai fi uitat

De orice faptuire intru adevar,

Pe care ai fi stiut-o de odinioara,

Cand sufletul tau aluneca candid peste pamant,

Neimpietrit, netulburat..

De ploile dumnezeirii...

 

 

O stranie povara incet se strecoara

In intunericul din spatele ochilor tai,

Acum larg deschisi...

Sovaind si chinuit

De adevatul care te urmareste,

Te invaluie strans cu privirea..

Din adancurile noului tau sine,

Injunghiindu-ti placerea acaparatoare,

A vanitatii tale de a te supune,

De a te abandona dulcelui destin de pacatos,

Ursita din nastere,

Naluca fara prezenta,

Doar dansand

In desertul harului tau...

 

 

Om necurat,

Suflet necurat,

Indurerat,

Cum dumnezeul nostru de pamant ne-a invatat,

Batran parinte al delesarii noastre..

Umilinta si obedientza

Poruncite,

Suferinta cu stapan

Nevazut,

Inconjurandu-ne nemasurat in toata vraja

Si trufia lui..
 

Iar, deodata, vrei sa-ti opresti mana

Care ti se misca fara de voie,

Ca sa opresti acest sacrilegiu

Al infapturii mintirii omului de catre aproapele lui..

 

 

Ti se opreste mana ca un ciocan,

Sageata promisiunilor acestui gest cade la pamant..

Si te trezesti liber,

Dezgolit si inghetat in umbra spaimelor care,

Ale tale fiind,

Te pandesc,

Pentru ca, straniu, sa te apare,

Imprejmuindu-te,

Dar fara sa te aline,

Neincetat soptindu-ti ca tu esti

Toate florile

Si piatra ta

Si roua ta,

Pe propriul tau mormant...

 

***

Please reload