De Sorian (Sorin Cretu) 1998

***

 

Pretutindeni,

Calc umbra-ţi din ochi,

Sub vălul nopţilor mele…

Mă uit

De tine,vrajă,

Nepreţuită nelinişte,

Ce te-nfigi în inima-mi…,

Cântec de moarte,

Cuget de piatră ce-şi răzbună

Împietrirea de lumină nevie…

 

Ochii îmi sunt sălaş de neant,

Curgerea lor spre ispite nelumeşti

Este tăcută…,

Ca un adânc de mare moartă.

 

De teamă,te caut

Pe tine,precumpănire

A tuturor umbrelor de întuneric,

Din firi descumpănite,

Să mă aperi,

În misterul sorţilor tăi,

De truda visării zadarnice…

- Dar m-a copleşit…

 

Stelele în cerurile demonice

Sunat-au ceasul

Unei veşnice nelinişti,

Sub crucea speranţelor mele răvăşite…

Mă trezesc eu însumi

Şi te cuget,

Dincolo de sufletu-mi,

Arzând de tine,

Pasăre a dragostei fără sfârşit…

 

Îmi vreau răstimpul aşteptării din vis,

Ca să te pot cuprinde

În toată furtuna-ţi

De mituri de lumesc triumf…

Munţii de vise din inima mea

Cad,apoi,pe pleoapele tale,

Văi ale negurilor cele vrăjitoare,

Şi vor sfârşi

În mintea-ţi de gânduri-adâncă promisiune

A unei închisori nemuritoare…

…Un om întru tine-

Necurată rostire în strigătul unei zile pierdute;

Vânturi de dragoste

Îţi bat ochii de astru infernal…

Tu exişti nemărginit

În mormântul nefericirilor mele,

Iar simţirea destinului

Îmi zdrobeşte acum nebunescul gând

Stăruind întru tine…

Şi-n flacăra chipului tău de pustiu,

Întunericul mă năruie

De visuri smintite,

Spre zări ale unei pământeşti dureri

De om.

 

Şi- aici

Fiinţe ce cârmuiesc focurile tainicei

Rânduieli preexistente,

Năluci îngropate într-un zâmbet nimicitor,

Se cufundă în îngusta trăinicie

A ispitelor mereu întrebătoare…

Gânduri fără sine,

De-aici se întorc spre oameni.

Tu, cu milă de călău,

Sfărâmi lumina cu tălpile goale…

A chinului regină,

A sufletului meu,

Tu eşti îngerul tuturor nevăzutelor

Tâlcuiri ale acestei vieţi.

Săgeată a beznei în zorii căderii,

Tu,memorie a toate idealurile ,

Tălmăcite în visu-mi,

Să fii tu voinţa eliberării

Din strânsoarea rea a vremilor mele?!…

 

***

Please reload